Originară din satul Hulboaca, mun. Chișinău. Locuiește la Montreaux, Elveția, din 2013

„Cuvântul «casă» înseamnă mult pentru mine. Cum spune maică-mea, casa este focul familiei, copilăria, istorii din viață și diferite învățături.

De când sunt în Elveția îmi lipsește foarte mult grădina de acasă. Când eram în Moldova, vara puteam întotdeauna să caut câteva roșii, câțiva castraveți, să mă joc cu pisica și câinii acolo. Din acest motiv, mi-am făcut o mică grădină în curte, ca să-mi aduc aminte de casă.

Am înțeles că aș vrea să mă mut în Elveția după o vacanță aici. Visam dintotdeauna să văd alte țări, alte mentalități, altă lume. Îmi iubesc foarte mult țara însă cred că peste hotare oportunitățile sunt mult mai diverse decât la noi, cu părere de rău. Nu-mi vedeam viitorul în Republica Moldova așa cum aș dori să fie. E o țară instabilă politic și niciodată nu poți ști ce va fi mâine.

În Republica Moldova am fost coafeză un an și jumătate la unul dintre cele mai bune saloane de frumusețe ale Chișinăului. În Elveția am continuat să lucrez în același domeniu.

În Elveția nu este un paradis, nicăieri în lume nu este ușor. Însă odată ce ți-ai plătit facturile și impozitele, poți fi sigur că vei primi asistență medicală, iar banii pentru pensie sunt în siguranță. În Moldova nu avem parte de așa ceva.

Îmi amintesc de un accident al fratelui meu. Felul în care a fost tratat la spital era grav. Stătea în coridor, tatăl meu era nevoit să-l îmbrace și să-l ducă cu căruciorul la analize. Avea asigurare medicală, dar nu i-a păsat nimănui. Toată lumea aștepta să-i pui ceva în buzunar. Dacă nu le dădeai nimic, nici nu vin să-ți facă o injecție. Asta e realitatea.

Când mă gândesc la casă cel mai des îmi apare în minte imaginea cum toată lumea stă la masă. Era legea casei – toată lumea mănâncă împreună. Asta e cea mai frumoasă amintire, în Elveția rareori am parte de asta.

Mă îngrijorează mult soarta părinților mei și a altor persoane în etate din Moldova. Nu pot să înțeleg cum trăiește lumea cu pensia pe care o au. Îmi vine să plâng uneori când mă întorc acasă și când văd bătrânele că vând diferite ierburi sau ce găsesc prin casă numai ca să-și poată cumpăra pâine și lapte. Nici nu mai e vorba de îmbogățire.

Cred că aș fi mai mult de ajutor părinților mei dacă trăiesc aici. Când ei vor fi mai în vârstă, vor avea nevoie de susținerea mea și cred că voi fi capabilă să-i ajut dacă aș avea un nivel mai bun de viață decât ceea ce îmi propune Republica Moldova. Dacă suntem acasă, părinții trebuie să ne ajute pe noi. Tineretul nu poate să supraviețuiască de sine stătător.

Că să mă întorc în Moldova, trebuie să se întâmple foarte multe schimbări. Nu mai vreau să mi se ceară mită, să văd cumetrism și corupție. Vreau ca guvernanții să se gândească la lume și să facă lucruri pentru lume, nu pentru ei însăși.”

Originar din orașul Chișinău. Locuiește de un an la Brașov, în România

„Tatăl meu a fost cea mai mare influență când e vorba de muzică. Ne vedeam foarte rar, dar când o făceam, toate discuțiile ajungeau la muzică. Nici muzica în sine nu lipsea niciodată.

Am plecat din Moldova spontan, deși am înțeles că nu-mi văd viitorul acolo cu mult timp în urmă. Motivul principal a fost lipsa unui loc stabil de muncă. Într-un final, așa și nu am reușit să găsesc ceva decent care m-ar ajuta să-mi permit chestiile necesare oricărui tânăr de 23 de ani. Darămite să îmi îndeplinesc visul de a deveni muzician.

Înainte să vin în Brașov, timp de un an am fost taximetrist, curier la o firmă-fantomă de produse farmaceutice, am vândut panouri solare tot la o companie fantomă, am muncit la o tipografie. Cam toate locurile de muncă din Republica Moldova au fost la negru. N-am avut contract nicăieri niciodată și nu întotdeauna era un salariu stabilit la timp.

De ce am decis să muncesc la negru? Pentru că nu aveam altă posibilitate. Mă angajam unde-ar fi, fiindcă aveam nevoie urgent de muncă. Fără bani nu poți face nimic.

Când am venit în august la Brașov, imediat mi-am găsit un job la o pensiune. Pe parcurs, ele s-au înmulțit, a fost o perioadă când aveam chiar trei locuri de muncă concomitent, dar în curând mi-am găsit ceva stabil.

Acum muncesc la reprezentanța din Brașov a unei companii suedeze, axate pe tot ce ține de siguranța automobilelor. Gestionez o parte din producție. Aici am o oarecare siguranță în ziua de mâine și un salariu decent din care îmi pot achita chestiile necesare zi de zi. Nu e un job de vis, dar am un contract de muncă. Asta îmi permite să-mi achit facturile, să-mi finanțez hobby-urile și să-mi fac planuri de viitor.

În Moldova, planul de viitor era format pentru următoarele două zile, o săptămână. De fiecare dată când ieșeam din casă, simțeam că va trebuie să lupt cu o haită de lupi.

Realitatea nu întotdeauna corespunde cu ceea ce este difuzat la TV. O bătrână care stă la sat cunoaște o cu totul altă Republică Moldova decât cei de pe Facebook. Situația din țară este prezentată în mod diferit în dependență de postul la care te uiți.

De ce mass-media nu vrea ca societatea să fie informată despre ceea ce se întâmplă? De ce posturile noastre TV nu pot să arate realitatea?

Nu am un motiv concret și pus la punct încât să zic, da, m-aș întoarce în Republica Moldova. Nu, nu m-aș întoarce. În Republica Moldova își permit să trăiască două categorii de oameni: cei care au bani ca să-și repare mașinile de lux și cei care au resurse psihice ca să mai rămână. Nu fac parte nici din primul grup, nici din al doilea.”

Originar din orașul Chișinău. Locuiește la Londra, Marea Britanie, din 2015

„Era o istorioară care circula pe Internet despre două cazane în iad. Unul din ele era păzit de mai mulți draci pentru că lumea mereu încerca să iasă de acolo. Al doilea nu era păzit de nimeni pentru că acolo erau moldoveni. Când cineva încerca să iasă, ceilalți îl trăgeau de picioare.

Chestia asta am simțit-o pe pielea mea, când împărțeam aceeași casă cu mai mulți moldoveni care munceau în construcție. Când au aflat că lucrez într-un oficiu, m-au privit straniu și au spus, cer scuze pentru moldovenism: „Da ce, la «stroikă» nu-ți șade bine?”

Fraza aia m-a făcut să înțeleg că percepția pe care o au străinii despre moldoveni ca lucrători necalificați, în mare parte, este binemeritată. Dar totuși cred că generației tinerilor născuți în anii '80 le reușește să o schimbe.

Am decis să plec din Moldova pentru că pe lângă aspirațiile mele personale, vedeam că situația nu se îmbunătățește. Am studiat peste hotare patru ani, iar când m-am întors, am văzut că lumea o ducea la fel de rău, corupția și nepotismul tot erau la putere, iar reformele erau făcute de ochii lumii, ca de obicei.

Când am venit în Londra, eram plin de entuziasm și optimism că va merge totul bine. După ce am trimis câteva sute de CV-uri la companii diferite și nu primeam niciun răspuns, mi-am dat seama că nu va fi atât de ușor. Banii erau pe terminate, trebuia să-mi găsesc un loc nou de trai, eram gata pe termen scurt să accept orice muncă.

Totuși, nu cred că am avut un moment în care m-am gândit serios că o să mă întorc, în care mă gândeam că e prea greu. Mă susțineau prietenii, mă susțineau părinții, mi-am dat și singur seama că într-un oraș cu atâția oameni e imposibil să ai succes la comandă. Am strâns cureaua, cum spune taică-meu, și am mers înainte.

Dacă aș fi rămas în Moldova, probabil mi-aș fi găsit ceva pe plac în domeniul financiar. Însă activând într-un sistem corupt, nu cred că ai cum să rămâi cu mâinile curate până la urmă. Mai devreme sau mai târziu, ajungi și tu să fii implicat în unele chestii dubioase. Acesta a fost unul dintre motivele care m-a convins că domeniul financiar de acasă nu este pentru mine.

Moldova nu vrea să lucreze pentru schimbare. Moldova așteaptă să-i cadă schimbarea din pod, să se trezească a doua zi și să fie totul bine. Dar reformele nu funcționează așa.

Cât de recunoscători n-am fi partenerilor externi că nu-și pierd speranța cu noi și încearcă să ne ajute, e destul de clar că ceva nu merge. E nevoie de mai multă transparență, mai multe mecanisme de control și un grad mai mare de responsabilitate din partea tuturor.

Diaspora trebuie să se implice în soarta Moldovei în primul rând prin prezentarea la vot și prin informarea tuturor despre situația de acasă, pentru că nu toți au timpul să deschidă în fiecare seară știrile și să încerce să înțeleagă tot ce se întâmplă.

Încerc să-mi îndeplinesc datoria de cetățean și să votez de fiecare dată. Din păcate, în ultimul timp, nu prea ai cu cine. An de an, ești forțat să alegi răul mai mic.”

Locuiește la Chișinău, originar din Ocnița. A studiat și a muncit peste hotare în perioada 2004-2009

„Am decis să plec peste hotare pentru că absolveam universitatea și simțeam că vreau să fac ceva mai mult decât pur și simplu să lucrez la o bancă. Am luat studii adiționale în Finlanda, după care am început o carieră internațională în consultanță. Timp de cinci ani, am muncit în Letonia, România, Austria, Finlanda și am coordonat proiecte de dezvoltare în țările CSI și în Balcani.

Niciodată n-am avut intenția să plec pentru totdeauna, chiar dacă și acum nu exclud că la un moment dat în viitor aș pleca. Oricum, știu că m-aș întoarce. Pentru că aici e casa mea, e țara mea, nu a lor.

M-am întors acasă de peste hotare în 2009, împreună cu foarte mulți tineri. Văzând o nouă speranță în acest val de euforie de după 7 aprilie, am încercat să ajut cum am putut.

7 aprilie 2009 a fost probabil cea mai tristă și rușinoasă pagină din istoria noastră, rămân convins de asta. Atunci, autoritățile au discreditat ideea de protest pașnic și de protest în general, provocând violențe, speriind și înjosind tineri. Dar după asta a venit schimbarea de guvernare, au câștigat alții, puterile pro-europene de atunci. M-am angajat la Guvern, unde am stat până la începutul anului 2016.

Activitatea mea ca șef al secretariatului Consiliului Economic al primului ministru cred că a fost cel mai interesant și util lucru pe care l-am făcut în Guvern. Împreună cu o echipă mică munceam în oficiul premierului, dar nu am fost niciodată parte din sistem. Noi eram cumva în opoziția sistemului, în opoziția agențiilor care produc scuze și nu rezultate. Am făcut foarte puține reforme în acești ani. Deseori, nu din cauza unui ministru care nu vrea, dar pentru că nu se dorește de jos până sus. Mediul de afaceri în estimările noastre economisește aproape 90 de milioane de lei anual, datorită eforturilor noastre. Însă această cifră putea fi mult mai mare.

Totdeauna spun că sistemul nostru e o combinație foarte periculoasă dintre corupție, incompetență și indiferență. Asta e ceea ce caracterizează administrația din Moldova. În special corupția, care stă la vârful piramidei, dacă vreți.

Nicio societate nu are un viitor fără tineri, nu doar cea moldovenească. Tinerii sunt cei care dau un suflu nou în business, în domeniul social, în cultură, chiar și în politic. Asta e drama clasei noastre politice - tinerii din sistem au fost aleși tot de ei, după chipul și asemănarea lor. Sunt un copy-paste din anii '90 într-o față mai tânără, asta-i tot.

Oamenii vor avea o viață bună, fie aici, fie în altă parte. De aceea nu trebuie să-i invinuim că pleacă, nu trebuie să dramatizăm, trebuie să găsim responsabilul. Oamenilor din Moldova nu le trebuie milioane, ei au nevoie de speranța. Da, azi e greu, dar mâine va fi puțin mai bine. Asta s-a distrus încet dar sigur în toți acești ani.

Ce i-aș spune unui tânăr care a plecat și se gândește să se întoarcă? Să o facă. Cred că asta e admirabil și că trebuie să încerce. Dar să nu-i pară că va fi întâlnit cu focuri de artificii. E o greșeală pe care am făcut-o și eu. Dacă revii, nu te aștepta la medalii, la monumente, la laude. Ai venit să ajuți - hai, ajută! Dar nu te aștepta să ți se spună «mulțumesc» pentru asta.

Găsește-ți motivația internă și fă-o pentru că simți că trebuie să o faci. Toți știu că asta trebuie făcut, dar toți așteaptă ca altcineva să o facă.”